Nr. 115 Zmeul sur de văgăună şi… prietenia, Emilia – Maria Scorțanu

Spread the love

Zmeul sur de văgăună. Este cel mai viclean şi, în pofida dimensiunilor reduse (cam cât un copil de zece ani), cel mai vorace. Poartă permanent pe umeri, în chip de epoleţi, două tarantule negre, cu smocuri de culoarea flăcării la articulaţiile picioarelor. Între zmeu şi păianjenii uriaşi există o strânsă simbioză: zmeul vede exclusiv prin cei cinci ochi ca boabele de rouă ai fiecărui păianjen, care îl ghidează spre pradă în speranţa că se vor hrăni cu sângele ei proaspăt. Această specie de zmeu are pielea palidă datorită eternului întuneric în care trăieşte, în văgăunile sale subpământene. Construieşte labirinturi subterane în care-şi târăşte victimele. E posac şi banal în conversaţii. Când îşi fac vizite, familiile de zmei suri de văgăună se plictisesc atât de groaznic, încât nu rareori se măcelăresc între ele. De aceea, preferă să socializeze cu cei din alte specii, mai ales cu câinii de zmeu, răbdând fericiţi luările peste picior şi aluziile grosolane. Uneori mor de foame tot ascultând glumele şi sporovăiala altora. Atunci tarantulele, întotdeauna mascul şi femelă, le găuresc pieptul, le devorează inimile şi plămânii şi, în biserica austeră a cutiei toracice, rămân să slujească unui cult straniu, din care rezultă mii de tarantule minuscule şi golaşe.

Mircea Cărtărescu, Enciclopedia zmeilor

 

Zmeul sur de văgăună şi… prietenia

 

O mică floare presărată cu praf de stele şi iubire – aceasta este Linda. Este o fată plină de imaginaţie şi talent. Adoră să picteze, să cânte, să danseze şi să scrie poveşti în micul ei jurnal albastru cu fundiţă verde.

Linda are ochii albaştri şi mari, ce emană căldura din sufleţelul ei. Părul ei auriu şi lung e mătăsos şi lucios. Obrăjorii îi sunt mereu roşii, iar buzele ca focul din inimioara ei. E precum o prinţesă delicată, firavă şi dulce. E foarte timidă şi ascultătoare. E isteaţă şi frumoasă. Însă nu este sociabilă. Parcă îi este teamă de cei din jur. E prea timidă. E prea închisă în ea.

Această fetiţă, de mică, nu prea a interacţionat cu cei din jur. Nu-şi făcu nici un prieten, nimic. Doar părinţii erau cei cu care mai comunica, cu rudele şi în rest, la şcoală, la ore. Nimeni nu ştie ce-o frământă sau ce o împiedică. Singurul loc în care ea are prieteni este în lumea ei. Lumea ei este cea pe care şi-o creează ea însăşi, în poveştile sale îşi crea prietenii exact cum vroia ea să fie. A trăit astfel destul de multă vreme cu aceşti prieteni imaginari. Îi plăcea să scrie în jurnalul ei poveşti cu ea şi prietenii ei, să-i deseneze şi să compună cântece. Asta era lumea ei, lumea imaginară creată de ea sub impulsul singurătăţii…

Printre aceşti prieteni imaginari se numără şi Zmeul sur de văgăună. Nu toţi aceşti oameni erau fiinţe umane. Unii erau rodul imaginaţiei Lindei, alţii erau personaje din cărţile citite. Era tare diferiţi, fel de fel de creaturi sau plante vorbitoare. Dar zmeul acesta era sincer, loial şi avea un suflet bun, nu cum era prezentat prin alte poveşti. Oricum Linda vedea totul cu alţi ochi. Zmeul sur de văgăună, chiar dacă era un morocănos şi jumătate, Lindei i se părea foarte simpatic. Era cel mai bun prieten al ei. În jurnalul Lindei, cei doi sunt protagoniştii a sute de întâmplări. Când Lindei îi era frică de întuneric, el a ajutat-o să-şi învingă teama; când zmeul era răcit, ea îi făcea tot felul de ceaiuri; când Linda şi-a cumpărat sanie, zmeul o învăţă s-o stăpânească; dacă zmeul se lovea, ea îl ajuta să se vindece  – când unul avea o problemă, celălalt îi venea în ajutor.

Era o prietenie strânsă între ceva real şi ceva fictiv. Era ceva nemaivăzut! La bine şi la rău cei doi zâmbeau. Ce nu ştia Linda era că zmeul sur de văgăună mai avea şi alţi prieteni din lumea ei, a realităţii… Zmeul era o combinaţie din imaginaţia mai multor copii. Ceea ce este totuşi ciudat e că felul de a se comporta al acestor copii este asemănător cu cel al Lindei. Adică şi acei copii era timizi, nesociabili, talentaţi, isteţi şi drăgălaşi, doar că fiecare venea dintr-o altă ţară ce aparţinea unui continent diferit. Karin venea din Asia, Iolanda din Australia, Tiby din Africa, Sindy din America de Nord, Esteban din America de Sud, iar Linda era din Europa.

Aşadar, zmeul era un prieten imaginar de nădejde pentru toţi. După cum am mai spus, el era rodul imaginaţiei tuturor acestor copii, transformată într-un singur personaj. Acesta le cunoştea temerile, pasiunile, modul în care se comportau cu cei din jur, dar şi toanele. Ştia mereu ce îi frământă şi că, în afară de el şi de vreo alţi câţiva prieteni imaginari, nu mai aveau şi alţi prieteni – prieteni reali. Scopul Zmeului sur de văgăună era să-i facă pe copii să înţeleagă că ar putea avea lucruri în comun cu ceilalţi din jurul lor, că ar putea avea prieteni reali, că nu ar avea de ce să se teamă de realitate. Încerca să le dea curajul de a ieşi la lumină, să-şi deschidă inimile, să iubească şi să primească iubire, să comunice cu lumea exterioară. Nu ştia ce să mai facă, cum să facă.

După mult timp de cugetat, îi veni o idee: zmeul hotărî să-i facă un cadou nemaipomenit Lindei de ziua ei (am uitat să vă spun, dar zmeului nu-i prea plăcea să dăruiască…). Tocmai împlinise 12 ani. Noaptea, când Linda adormi obosită după mica petrecere organizată de familia ei, în camera ei apăru o umbră. Ghici, cine era? Da, aţi ghicit bine – zmeul sur de văgăună. O trezi numaidecât pe Linda. Această sări speriată din pat. Nu-şi putea da seama cum a apărut el acolo, în toiul nopţii, când apărea doar în poveştile şi desenele din jurnalul ei.

–          Îmi cer iertare, mica mea prinţesă, vorbi zmeul. Dar te voi lua cu mine într-o lungă călătorie pe glob. Vreau să cunoşti nişte prieteni de-ai mei de pe alte meleaguri!

–          Ce tot spui acolo, zmeule? întrebă Linda din ce în ce mai neliniştită.

–          A venit vremea să-ţi faci prieteni adevăraţi, reali. Vreau să ai mai multă încredere în tine, draga mea Linda!

Dar Linda nu vru nici în ruptul capului să audă, să plece. Zmeul nu se lăsă. O rugă să încerce măcar pentru el. După multe stăruinţe, într-un final cu greu acceptă. Se prinseră de mâini şi începură să plutească mai întâi lin în zbor.

Erau în văzduh păşind pe norii pufoşi. Primul în care se opriră fu în Africa. Acolo Linda zări o fată ce mângâia pe creştet un ursuleţ Koala – era Karin. Amândouă era timide, dar Karin i-a prezentat animalele, îi povesti despre clima şi vegetaţia bogată din Asia, despre culturile şi obiceiurile de acolo, şi încet-încet s-au împrietenit. Zmeul începu să fie mândru de ideea lui cu călătoria. O luară şi pe Karin cu ei şi se îndreptară în zbor spre următoarea destinaţie.

      Ajunseră în Australia. Aici Linda o cunoscu pe Yolanda. Karim fu cea care a făcut primul pas, deoarece îi plăcu colierul ei cu dinţi de crocodil. Dar Yolanda le dăruiră şi lor câte unul. Zmeului îi creştea inima când vedea bucuria din ochii fetelor. Le luă pe cele trei şi porniră din nou la drum.

Locul unde ajunseseră acum era unul plin de nisip, iar în zare se vedeau marile Piramide – erau în Africa, în Egipt mai exact. Aici îl întâlniră pe Tiby, un băiat foarte talentat la desen, şi luară şi pe acesta în lunga lor călătorie. Următoarea destinaţie fu America de Nord. Copiii o întâlniră acolo pe Sindy, o fată cu părul lung şi negru, ce ţinea în mâini un aparat foto, fotografiind razele soarelui şi firele de iarbă cum cresc. Ea le oferi fotografii din oraşele pe care le-a vizitat, iar Tiby i-a arătat desenele făcute de el în Egipt şi dărui câte una fiecăruia. Zmeul nu se mai putu abţine, văzând că planul său dă roade. Îi îmbrăţişă pe toţi cu putere şi poposiră apoi în ultimul loc – America de Sud. Aici au văzut un băiat ce dansa în stradă. Sindy îi făcu o poză, iar acesta se opri. Esteban, căci acesta era numele lui, se apropie de copii. Sindy îl rugă să le arate câţiva paşi de dans, iar Esteban acceptă bucuros. Şi astfel Linda îşi făcu mai mulţi prieteni şi află şi multe lucruri interesante despre locurile lor de baştină, despre tradiţii, obiceiuri, felul de a fi al oamenilor şi de a gândi.

Deodată fiecare dispăru ca-ntr-un nor de fum şi se treziră în patul lor cald şi moale. Când deschise ochii, Linda habar nu avea dacă a fost un vis sau ceva magic. Dar ce ştia e că poate să-şi facă prieteni, dacă vrea cu adevărat asta. După acea zi, a devenit, treptat, mai curajoasă, mai îndrăzneaţă şi mai comunicativă. Şi-a făcut prieteni atât la şcoală, cât şi în afara ei.

Anii au trecut, dar Linda nu a uitat niciodată de Zmeul sur de văgăună şi de prietenii săi. Datorită talentelor ei artistice, a ajuns la un liceu de arte renumit, din Londra. Acolo excelează în muzică, dans, pictură şi încă mai scrie poveşti. Tot acolo, întâmplător sau nu, au ajuns şi… vechii ei prieteni din călătoria cu zmeul! Se înţeleg foarte bine şi nici acum nu-şi explică faptul că s-au mai întâlnit cândva. Dar ce ştiu sigur e că… a făcut parte din planul Zmeului sur de văgăună.

 

Leave a Reply