Nr. 116 Misterul trenului „Transilvania“ – Damian – Iustin Leru

Spread the love

Misterul trenului „Transilvania“

 

Se spune că a existat demult în Transilvania un tren misterios în care se întâmplau lucruri ciudate: ba se deschideau uşile în mod inexplicabil, ba se auzeau strigăte ori dispăreau oameni.

Doi prieteni, Criss şi Carol, dornici să rezolve cazuri inexplicabile, au venit din Anglia hotărâţi să descopere originea misterului din trenul „Transilvania“,     aventurându-se într-o călătorie cu peripeţii.

Trenul sosi în gară. De cum puse piciorul în tren, Carol simţi o respiraţie în ceafă, dar nici că vru să renunţe. Trenul îşi continuă traseul şi la un moment dat, traversă o pădure întunecată. Mergeau de două ore şi încă nu se întâmplase nimic. Trenul intră într-un tunel. Deodată s-a făcut întuneric şi se auzi un ţipăt disperat – a mai dispărut un om. Carol, foarte sigur pe sine, se întoarse spre bărbatul cu păr grizonat din compartiment pe care îl bănui încă de la început că pune ceva la cale:

–          Tu ai fost! Recunoaşte!

Dar acesta îi răspunse bâlbâindu-se:

–          Nu-nu-nu eu…

Şi iar se făcu brusc întuneric. Dar aşa-zisul suspect se prăbuşi ca fulgerat. Carol îl luă iute pe Criss şi alergară amândoi speriaţi în următorul vagon.

–          Nu crezi că ar trebui să renunţăm? îl întrebă Carol pe Criss.

–          Nici gând! Acum când călătoria devine din ce în ce mai interesantă, să renunţ? răspunse Criss.

–          Dar cine crezi că se face vinovat de dispariţia misterioasă a pasagerului din vagonul 33? întrebă iarăşi Carol.

–          Eu cred că… doctorul sau o fi vreo fantomă? mai răspunse Criss.

După jumătate de oră de reflecţii asupra a ceea ce se putea întâmpla în tren, cei doi au revenit în vagonul 33, dar nu mai era nimeni. Trupul bărbatului prăbuşit dispăruse. Deodată uşile vagonului s-au deschis şi din senin, apăru un bilet. Criss îl luă numaidecât şi îl citi cu voce tare: „Plecaţi sau veţi suporta consecinţele!“.

–          Ce înseamnă asta? întrebă Carol, galben de spaimă.

Dar Criss nu se pierdu nici de data aceasta cu firea:

–          Înseamnă că eu am un plan!

–          Spune!

Se urcară amândoi pe acoperişul trenului, simţind că acolo nu are cine să-i audă ce pun la cale:

–          Tu o să te prefaci leşinat, astfel ca fantoma să vină să te răpească. Vezi unde te duce, căci numai aşa îi putem găsi şi pe ceilalţi, răspunse Criss.

Şi aşa au şi făcut. În acel moment, Carol simţi cum cineva îl ridică şi îl duce în alt vagon. Atunci când fu sigur că nu se mai aude nicio mişcare, deschise ochii şi începu să investigheze fiecare colţişor al vagonului. Dar surpriză: era singur! Căută în carnetul lui şi găsi o vrajă cu ajutorul căreia putea să distrugă fantoma. O oră mai târziu, uşa se deschise larg. Fantoma se năpusti asupra lui Carol, dar de data asta era pregătit. După ce rostise vraja, spectrul fantomei se împrăştie ca prin minune şi dispăru pe veci. Însă o voce parcă de nicăieri îl avertiză încă o dată:

–          Ai grijă în cine te încrezi… Aventura abia acum începe!…

Carol îl găsi repede pe Criss şi îi povesti tot ce s-a întâmplat. Criss avea să vină şi el cu o veste ciudată: nu exista conductor, trenul mergea singur! Înspăimântaţi, au alergat până în ultimul vagon şi s-au aruncat din tren.

–          Acum încotro, Criss?

–          Habar n-am, Carol…

Au mers, au mers până când s-a făcut seară. Erau obosiţi şi înfometaţi. Au intrat într-un oraş cam prea liniştit. Încercând să ocolească centrul oraşului pentru a nu da de bănuit oamenilor ce caută la acea oră doi străini pe acolo, au luat-o pe nişte străzi lăturalnice şi au dat de un spital părăsit, pe zidurile căruia scria: „Nu intraţi!“.

–          Carol, să rămânem aici peste noapte. Din păcate, nu avem ce face, spuse Criss abătut.

Dându-şi repede seama de intenţia lor, tocmai atunci fură amândoi avertizaţi de necunoscut care traversa strada:

–          Hei, oameni buni! Ştiu că nu e treaba mea, dar vă rog să nu intraţi în spital! Luaţi în considerare ce scrie pe zidurile lui! Nu-i de glumă!

–          Dar de ce, mă rog? întrebă Carol.

–          Păi, dacă mă ascultaţi cu atenţie, am să vă povestesc ce s-a întâmplat. Totul a început acum cinci ani. Pentru că nu a fost îndeajuns dotat cu aparatură performantă, foarte mulţi pacienţi au murit cu zile. De aceea s-a hotărât închiderea lui. Când ceasul bătea ora 8, personalul se schimba. Deşi astăzi nu mai e nimeni aici, când bate ora 8, uşile se deschid, becurile se aprind, se sting şi se aprind iar. Numai noaptea se aud glasurile şi gemetele pacienţilor. Totuşi, se mai spune că spitalul adăpostea şi pacienţi care nu se ştie de unde veneau… Erau aduşi de un tren…

–          Ce tren?? întrerupse Carol.

–          …„Transilvania“! mai continuă omul.

–          Carol, asta ne mai trebuia! spuse Criss.

–          Daaa…

Şi totuşi cei doi… au intrat în spital. Peste tot era numai praf şi sticle sparte. Undeva într-un colţ era un registru în care era ţinută evidenţa tuturor celor care au decedat, unii chiar în condiţii misterioase. Deodată, uşa de la camera de operaţii se deschise şi se închise brusc. O linişte infernală le ţiuia în urechi.

–          Ce-a fost asta, Criss??

–          Chiar nu ştiu, răspunse acesta.

Pe când păşeau pe holul prost luminat, Criss dispăru.

–          Criss! Criss!! Unde eşti?  strigă înspăimântat Carol.

Atunci se auzi o voce ciudată, întocmai ca cea din tren:

–          Pleacăăă!

–          Nu plec fără prietenul meu Criss! răspunse disperat Carol.

–          Atunci rămâi şi suportă consecinţele!

–          Cine eşti? Îmi este cunoscută vocea ta! Parcă te-am mai auzit undeva!

Dar vocea se topi în bezna holurilor şi uşile se blocară. Sparse una din uşi şi reuşi să ajungă la etajul al doilea. Aici observă o umbră care îi spuse:

– Carol, te aşteptam demult. Ştiam că nu vei renunţa, în ciuda descurajărilor mele. Uneori încăpăţânarea se plăteşte!

Simţind că nu mai are nicio scăpare, Carol trecu prin geam şi sări de la etaj. Rănit, încă mai avu putere să fugă de acolo şi să se salveze. Ajunse într-un cartier nelocuit, dar îşi dădu seama că a fost urmărit. Când întoarse capul, văzu în spatele său un necunoscut ce purta o mască neagră. Se năpusti asupra lui:

–          Nu mai scapi! Ce-ai făcut cu prietenul meu??

Atunci necunoscutul îşi dădu masca jos…

–          Carol, a fost un joc.

Carol simţi că-i fuge pământul de sub picioare…

–          Tu? Prietenul meu? Nu pot să cred!!!

Necunoscutul era… Criss.

–          Carol, ştiam cât de mult îţi plac misterele, aşa că am plănuit asta înainte cu un an. Nimic din ce s-a întâmplat nu a fost adevărat.

–          Da… dar era să-mi pierd viaţa!

–          Nu m-am gândit că lucrurile vor ajunge chiar atât de departe.

Fiind o fire pusă mai tot timpul pe şotii, uneori exagerând de-a binelea, Criss a încercat să reînvie pentru Carol povestea legendarului tren misterios „Transilvania“. Dar nu a prevăzut reacţiile prietenului în situaţii limită. Din propria sa greşeală Criss a înţeles că nu e bine să ducă farsele prea departe, căci astfel îşi poate pierde şi cel mai bun prieten, punându-i chiar viaţa în pericol.

 

Leave a Reply