nr.1 Despre fericire sau întâlnirile unui şaman român cu un principe, o principesă, un înţelept, un copil-vampir şi un războinic

Spread the love

 

Aceasta e povestea îndelung ascunsă şi întâia dată scrisă a ultimei femei-şaman europene. Numele ei a fost Transhisteria Transistoria. A trăit în evul mediu. Mie mi s-a împărtăşit secretul existenţei sale în adânca, întunecata Transilvanie. Am plătit cu saptămâni de izolare, meditaţie, deshidratare şi confuzie.
Titi, cum o voi numi, scurt şi familiar, de acum încolo, a devenit şaman când ajunsese atât de bătrînă şi de înţeleaptă, încât începuse să întinerească… Astfel, în zilele noastre ar putea fi embrion şi e posibil să renască oricând.
Titi nu mai mergea înainte, ci numai în lateral, cu paşi mici şi privirea goală. În evul mediu, pe domeniul ei natal, vizionarilor li se scoteau ochii… De aceea Titi îşi folosea urechile ca ochi. Astfel protejată, ea şi-a urmat calea şamanică laterală cu o singură misiune sacră: aceea de a lăsa omenirii ultimele reţete şamanice europene!… Nu voi întârzia să reproduc aceste spectaculoase, miraculoase reţete. Ele au rămas necunoscute de câteva secole. Fiecare dintre ele are o istorie specială.

Iat-o pe prima:
Era un principel transilvan ce trăia într-o mare suferinţă: principelul avea un penis foarte, foarte mic. Atât de mic, încât urina invizibil. Gândacii din iarbă nu erau deloc afectaţi de jetul urinei sale. Aceasta nu tulbura nici măcar zborul musculiţelor. Principelul s-a dus după Titi, împins de la spate de populaţia disperată de ruşine. Bărbăţelul a stat lângă femeie zile în şir. Aceasta se scufundase într-o profundă transă şamanică, amplificată de milă şi, poate, un pic de dispreţ. Când, agasată, în cele din urmă s-a trezit, Titi l-a întrebat autoritar pe principel:
– Ce văd eu aici?
Principelul se ruşină. Dar Titi continuă, îmbărbătându-l, în mod neaşteptat;
– Văd sămânţa unui stejar urias!… Iar eu cunosc secretul prin care această sămânţă va rodi!
Şi Titi îi dezvălui reţeta şamanică:
– Este un singur cuvânt de străveche provenienţă balcanică… Trebuie să-l spui de trei ori în fiecare dimineaţă: SACÎZ, SACÎZ, SACÎZ!!!
Tună Titi şi preciză:
– La oglindă, dacă se poate!
– Doar atât?
Întrebă mirat principele. Titi se strâmbă cu greaţă, imitându-l într-un mod personal, ironic:
– Doar atââât?
Şi femeia reintră în transă. Principelul îi urmă imediat sfatul şi stejarul crescu… Stejarul crescu atât de bine, încât urmaşii săi mişună în prezent prin toată Europa!
Iar pentru cei care au ori nevoie, ori îndoieli, ori şi una şi alta, recomand responsabil şi călduros exerciţiul prinţului:
Bărbaţii Europei să nu uite cuvântul magic: SACÎZ, SACÎZ, SACÎZ!!!… Să nu lăsaţi stejarul să se usuce! Acesta e mesajul străvechi, lăsat de Titi, în marea ei bunătate şamanică, transilvană, transistorică, transisterică şi transeuropeană.

Şi acum, a doua poveste:
Era o principesă, o voievodeasă trăind în legendara Transilvanie. Suferea de pe urma unui defect existent şi la alţi oameni. Dar la ea defectul avea o formă foarte gravă, patologică şi paranormală… Pe scurt, voievodesei îi era imposibil să iubească. Boala ei afecta orice, fără excepţie. Melcii din grădinile voievodale fugeau numai la auzul paşilor săi. Se spunea că ovinele se blocau în timpul acuplării, doar dacă ciobanii pomeneau numele suveranei… Chiar câteva vocale numai. Mie mi-e teamă să-l spun şi acum! Sufereau şi porcinele şi bovinele şi iepurii! Polenizarea nu mai funcţiona si toate plantele se uscaseră. Disperată de ruşine şi împinsă de la spate de către populaţie, voievodeasa porni în căutarea ultimei femei-şaman. Cu faţa şi inima de gheaţă, temperatura de 28 de grade Celsius şi călărind sălbatic, pentru a diminua pagubele, principesa lăsa în urmă o dâră de infertilitate. Sate tăcute şi natură pustiită. Titi o aştepta, iritată la rândul ei de ceea ce se întâmpla. Dar o abordă pe principesă cu multă stăpânire de sine, regăsindu-şi calmul şamanic:
– Ce văd eu aici?
Voievodeasa se ruşină şi răspunse:
– Un deşert al iubirii!
Titi îi replică puţin condescendent, ba chiar de sus în jos la propriu, pentru că se retrăsese într-un copac secular:
– E adevărat, dar în deşert iubirea înfloreşte ca oriunde. Uneori, chiar mai bine! Te asigur de asta pentru că mintea mea a călătorit pînă la hotarele Africii.
Şi Titi continuă, destăinuind reţeta:
– Din depărtările mentale,am adus pentru tine cuvântul magic… Să-l rosteşti de trei ori, în fiecare dimineaţă, dacă se poate la oglindă: CÎRMÎZ, CÎRMÎZ, CÎRMÎZ!!!
Şi după ce strigă cuvântul şamanic, Titi dispăru în lateral. Voievodeasa urmă sfatul. Peste cîteva zile începu să fie mistuită de atâta dragoste, încât mai că ajunsese o mare curvă. Totul înflorea în jurul ei. Urmaşele voievodesei sunt răspândite în întreaga Europă. Femeile Europei să nu uite, aşadar, cuvântul magic: : CÎRMÎZ, CÎRMÎZ, CÎRMÎZ!!!
Acesta e mesajul străvechi al femeii-şaman Titi, care ne oferă cheia iubirii.

Şi acum, a treia poveste:
Era un atoateştiutor transilvan medieval, atât de învăţat, încât depăşise ştiinţa noastră actuală… Drama sa era următoarea: prins în reţeaua ştiinţei sale mai complicate decât creierul, se tâmpise de tot. Nu mai înţelegea nimic. Era de-ajuns ca savantul să atingă ceva şi producea haos. Lingurile ţâşneau din mîna lui, în sus, spre cosmos; se topeau în drum către soare şi scoteau sunete psihedelice. Furculiţele coborau vertiginos spre centrul pământului; scrijeleau calcule ininteligibile în roca incandescentă. Disperat, atoateştiitorul o caută pe Titi, împins de la spate de populaţia deconcertată. Cu mişcări incoerente, căci nu mai înţelegea nici logica locomoţiei, bărbatul decrepit îngenunche în faţa femeii-şaman. Titi se opri o secundă şi-i spuse mămos:
– Vezi tu, savanţii trebuie să fie mai intâi copii!
Şi continuă, mângâindu-l pe capul răvăşit:
– Ce văd eu aici?
Atoateştiutorul răspunse ruşinat:
– Un copil neputincios.
Titi îl linişti:
– Măi, păi numai aşa poţi învăţa să fii fericit! Am şi cuvântul magic ce-ţi este necesar. Să-l spui în fiecare dimineaţă, de trei ori, dacă se poate la oglindă: HURMUZ, HURMUZ, HURMUZ!!!
Şi Titi dispăru, stăpînă pe sine şi sigură de ea. Atoateştitutorul îi urmă sfatul întocmai si-şi continuă viaţa vesel. Mulţi dintre europeni sunt urmaşii lui. Aceştia nu trebuie să uite moştenirea lăsată de Titi: : HURMUZ, HURMUZ, HURMUZ!!!
Nu uitaţi cuvântul şamanic al femaii-şaman care dăruieşte bucuria de a trăi.

Vom continua cu a patra istorisire:
Era un copil-vampir, unul dintre copiii-minune ai legendarei Transilvanii medievale. Dar copilului nu-i mai plăcea deloc să se joace. Noaptea, când prietenii lui zburau şi sugeau peste tot, el rămânea acasă. Stătea în pat şi citea; sau consulta Tarotul, mereu singur şi încruntat, de atâta melancolie, se pare… Titi îl căută ea însăşi, căci în fond erau colegi de supranatural. Îl târî pe câmp, până în mijlocul unei plantaţii de pepeni. Ridică un pepene mare şi-l zdrobi de pământ. Pepenele se desfăcu, roşu şi parfumat. Micul vampir se simţi dintr-o dată mai bine. Titi îi strigă din beznă:
– Să nu uiţi niciodată acest cuvînt magic: HARBUZ! Să-l spui în fiecare dimineată, de trei ori… la oglindă ştiu că nu se poate…: HARBUZ, HARBUZ, HARBUZ!!!
Şi Titi dispăru la dreapta. Copilaşul merse spre stânga. Poate fi întâlnit şi astăzi prin Europa. Consumă, întotdeauna bine-dispus, pepene roşu transilvan. Şopteşte la urechile copiilor singuri, de cîte ori se iveşte ocazia, vechiul cuvânt şamanic: HARBUZ, HARBUZ, HARBUZ!!!

Iată şi ultima poveste, întregind luminoasa pentagramă şamanică lăsată de Titi:
Era în proaspătul şi însângeratul ev mediu un războinic transilvan, căruia toate luptele i se păreau plictisitoare. Deşi extrem de sângeroase, el le considera total anoste. Niciodată nu era mulţumit de numărul cadavrelor. Se spune că punea oglinzi pe câmpurile de luptă pline oricum până la refuz de hoituri omeneşti… Titi auzise de el şi-l căuta. Îl găsi cu greu, deoarece războinicul stătea ascuns. Cuprins de o puternică depresie, intrase în adâncul celei mai negre păduri transilvane. Când îl desoperi, Titi îi spuse cu milă:
– Ce văd eu aici?
Războinicul răspunse ruşinat:
– Un războinic ratat!
Dar Titi îl contrazise:
– Nu eşti ratat, cât timp te mai preocupă propria ta fericire! Însă îţi lipseşte cuvântul şamanic. Pentru tine m-am străduit şi ţi-am adus un cuvânt din depărtare. Să-l spui în fiecare dimineaţă de trei ori, privindu-te în oglindă, dacă se poate: M’AMUZ, M’AMUZ, M’AMUZ!!!
Şi Titi dispăru, lăsându-l pe războinic iluminat. Urmaşii lui cutreieră acum întreaga Europă, spre a aminti de existenţa şi reţetele pentru fericire ale ultimei femeii-şaman europene, Transhisteria Transistoria, sau Titi, care ne strigă din rărunchi, de peste secole, din toată fiinţa ei: M’AMUZ, M’AMUZ, M’AMUZ!!!

[/et_pb_text][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”] [/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]

Leave a Reply