Nr.27 UN CRĂCIUN DE POMINĂ

Spread the love

Jean și Cristina sosiseră în Italia la copiii lor încă din august. Aceștia stăteau în gazdă într-o casă cu etaj. La etaj erau ei, iar la parter niște albanezi cu care se înțelegeau bine. Mai aveau și o curte cu kaki, măslini, mandarini, portocali.și viță de vie. Patronul le dăduse voie să consume cât vor din fructe, dar să un le comercializeze.
Sfintele Sărbători de Iarnă se apropiau cu pași grăbiți.
În curte, mandarinii și portocalii aveau crengile aplecate sub greutatea mandarinelor și al portocalelor coapte.
Dany aduse din țară, de la părinții lui Cris, palincă! Cu carne de porc se aporvizionaseră de la măcelăria din colț. Vin roșu și alb cumpăraseră de la crama italienească din zona.
Și iată că femeile începură pregătirile de Crăciun: sarmale, piftie, fripturi și alte delicatese!
În acest timp, ca să le dea spor la treabă, Franco le povesti câteva întâmplări hazlii, petrecute cu un prieten de-al său, Gică, într-unul din anii precedenți.
Fiind un bun prieten de copilărie și cartier, Franco îl luase în Italia, ca să câștige și el un ban, fiindcă în țară nu găsea de lucru.
– Se apropia Crăciunul și Gică îmi zice dacă aici se merge cu colinda. I-am zis că italienii nu au obiceiuri ca la noi, în România. Într-una din zile, ieșisem la o bere cu el și l-am purtat pe o străduță mai lăturalnică, una ce semăna ca la noi la țară. Deodată îl aud exclamând:
– Bă Fra, ăștia de Crăciun pun cartofi în pomi? Ce obicei ciudat!
– Gică, ai înebunit? Unde vezi tu cartofi în pom?
– Cum unde? Colo, peste gard, în grădina din fața vilei ăleia!
Privesc uimit și, în cele din urmă, mă bufnește râsul, că abia am reușit să-i explic despre ce este vorba:
– Bă, nebunule! Vai de steaua ta, că prost mai ești! Alea sunt fructe!
– Cum fructe, că seamănă cu cartofii!
– Se numesc kiwi! Vai de steaua ta, mă faci de râs!
În altă zi, tot cu Gică la o plimbare, îl aud strigând:
– Fra, ăia n-au fost cartofi, dar astea cu siguranță sunt cepe, că doar nu m-am sclerozat!
– Unde vezi tu cepe?
– Cum unde? Colo, în pomul din curtea ăluia! Dacă nici asta nu e ceapă, eu dau două beri!
– Poți să pregătești banii de acum! Ălea sunt rodii!
– Ro…, ceee?
– Rodii!
– Aoleo! Iar m-am făcut de râs! Și astea se pun la prăjeală în loc de ceapă?
– Vai de steau ta! Sunt fructe! Lasă că-ți explic la bar!
În timp ce damele făceau pregătirile de Crăciun, muzica românescă, în special colindele, invadase împrejurimile. Vecinii italieni priveau de la etaj, curioși, ce tot trebăluiesc românii, de sunt așa veseli și ce mâncăruri fac de răspândesc mirosuri așa de îmbietoare. În ajun, urmau să vină Floriana cu fetele, Mimmo cu nevasta și copiii, dar și prietenii lor albanezi de la parterul clădirii.
Ajunul Crăciunului, numit și Moș Ajun, fratele lui Moș Crăciun, se apropia cu pași mari și siguri! Pregătirile pentru cele trei zile, cât era sărbătorit în religia creștină, erau gata. Urmau o serie de distracții și bune dispoziții, în conformitate cu bucătăria, tradițiile și obiceiurile românești.
Lavinia, ajutată de Mădălina, împodobi bradul (artificial) de Crăciun cu globuri colorate, beteală roșie și argintie, bomboane de ciocolată în fișic, dar și mandarine și portocale, din pomii exotici din curtea casei. Apoi, pe ramurile brăduțului, este desfășurată instalația electrică. O minunăție, mai ales când stingi lumina și ești fascinat de licărul beculețelor și reflexele globulețelor și ale betelei. Micuța Rebecca, de doi ani, se învârtea pe lângă cele două fete, încercând să-și aducă și ea contribuția la împodobirea brăduțului. Bineînțeles că mai mult le încurca și a sporit numărul „cioburilor” din beculețe!!! Sub poalele brăduțului, urmau să fie puse cadourile surpriză, pentru fiecare membru al familiei.
În ziua de Moș Ajun, Lavinia cântă câteva colinde, spre deliciul tuturor. Apoi, personalul organizator, se odihni vreo două ore după amiază, iar, odată cu căderea amurgului, artificiile tulburară liniștea care se abătuse asupra localității San Marco Evangelista. Ieșiră în curte și fotografiară jocul fascinant al artificiilor care se înălțau către aștri.
– Ce frumos este, ca-n basme! exclamă Florica entuziasmată.
– Asta nu-i nimic! Să vezi la noapte! îi zise Fra.
Masa de douăsprezece persoane din bucătărie fu trasă lângă perete, se distribuiră scaunele, se așeză fața de masă, sticlele cu whisky, țuică de România, vin de Italia, pepsi, cola și, bineînțeles, tacâmurile și farfuriile. Aromele mâncărurilor românești împânziseră zona și invitații abia așteptau să le deguste cu poftă! De la combina muzicală, colindele înveseliră atmosfera.
Alături de familia gazdei, se afla Florica, Mădă cu Reby, Floriana cu cele două fetițe, Carolina și Franesca, albanezii de la parter, Mario și Art, care, la rândul lor, aduseseră, cu acordul gazdelor, câțiva concetățeni de-ai lor, Petrini, Argenti și Oliver, la care li s-a alăturat și un grec, Martini. Trebuia să sosească și o familie de italieni, Mimmo, Antonella și cei doi copii ai lor, dar unul din ei făcuse febră mare și le-a dat peste cap programul. Albanezii, chiar dacă religia lor este alta, musulmană, se aseamănă la spirit foarte mult cu românii, sunt veseli, distractivi, dar și uniți între ei.
În cele din urmă, când veseliea trona în deplinătatea sa, se încinseră în hore și sârbe. Albanezii învățară repede pașii și jucau de mama focului. Aceștia cerură voie gazdelor să pună și câteva melodii „săltărețe” de-ale lor. După atâta joc, obosiți și încălziți, conspirară la jocuri amuzante.
Fiind ajunul Crăciunului, când „Babo Natale”, în România, vine cu cadouri, Mario se oferi să facă pe „moșul”. Cris împreună cu fiica îl luară într-o cameră, unde îi dădură o un costum roșu de Moș Crăciun, adus din România și o barbă albă. Și iată că moșul, cu o „bâtă” în loc de toiag, o cocoașă făcută dintr-o pernă și un sac în care adunase toate păpușile din cameră și multe portocale și mandarine, culese de pe timpul zilei, apăru surprinzător în sala de petrecere. Gazdele îi oferiră repede un scaun, lângă pomul de iarnă, fiindcă sacul era plin cu daruri și greu, iar moșul, albit de ani și atâta drum făcut din Laponia până aici, era obosit şi se așeză. După ce-și mai trase sufletul, începu să împartă daruri întâi copiilor. Cele trei fetițe: Reby, Caroly și Francy se cam speriară de „moș”, fiindcă era prima oară în viața lor, când vedeau așa ceva. Reby începu chiar să plângă. În cele din urmă, moșul albanez, vorbindu-le cu blândețe în italiană, le luă în brațe și le oferi daruri. Apoi moșul oferi daruri și celor mari, fructe doamnelor și sticle domnilor!!!
– Moșule, ce iute de mână ai fost, ne-ai „șutit” băutura de pe masă! zise Jean.
– Che dice ton papa? (ce zice tatăl tău?) întrebă moșul.
Lavy îi traduse în italiană și Mario se amuză.
– Spune-i moșului să învețe româna, că la anul îl așteptăm de Crăciun să vină călare pe un cerb carpatin, la noi, în România.
Mario zise că nu-i rea ideea, că i-ar plăcea să cunoască acele meleaguri.
Apoi gazdele îi ziseră lui Moș Crăciun că și ele au un „dar special” pentru el și-i aduseră o păpușă blondă, cam la un metru înălțime!
– Uauuu! exclamă moșul. E vie? reuși să întrebe în românește, râzând.
Și moșul, cât era de bătrân, începu să danseze cu „fetița” păpușă. Fra schimbă muzica și-i puse o sârbă. Să fi văzut cum îi sărea „cocoașa” moșului în sus și cum bătea în podea cu „toiagul” său, de mama focului, încât și păpușa, parcă, începuse să surâdă de năzdrăvănia albanezului!
Și mai un șpriţ, mai o friptură, apoi o sârbă, atmosfera se încinse dea binelea!
Noii invitați: Petrini, Argenti, Oliver și Martini se acomodară repede cu „nazdrăvăniile” de aici și intrară în joc, amuzându-se.
Mădă și Floriana erau de-ale casei și-și antrenau „îngerașii” la distracție. Jean juca sârba cu Reby, Lavy, pe rând, cu Francy și Caroly, Floriana, provenind de la țară, juca de parcă era la ea în sat.
Se apropia miezul nopții. Ca să nu se instaleze monotonia, Cris și Lavy îi făcură un semn discret lui Fra. Acesta ieși din horă și acestea îi șoptiră ceva la ureche. Apoi Fra merse lângă Art și, zâmbind, îi șopti ceva. Acesta făcu ochii mari, întrebători, neînțelegând ce se pune la cale. „Las că vezi tu!” se pare că-i șopti Fra în italiană și Art ieși din bucătărie în sală, unde îl așteptau Cris și Lavy.
După câteva minute, Art era o adevarată doamnă! Îi puseră o meșă cu părul lung, un batic pe cap legat la spate, o rochie în carouri roșii, portocalii și negre. În această postură, apăru noua „domnișoară” în sala de „festivități”. Toți o aplaudară, iar năbădăiosul „moș” lăsă păpușa și o luă de gât, încercând s-o pupe pe sfioasa și simandicoasa domnișoară. Aceasta îl tot respingea, dar moșul insista. O învârti de câteva ori în horă, apoi, spre amuzamentul turturor, îi tot ridica un colț al rochiei, ca să vadă ce are sub ea. Fata îi da peste mâini și fugea, dar moșul, tot după ea, pipăind-o pe picioare!
Dar iată că distracția a fost curmată de jocul de afară al artificiilor! Ieșiră cu toții în sală, iar Mario și Fra alergară în curte, unde aprinseră și ei un calup de artificii. Urale, chiote, mare veselie. În cele din urmă, se retraseră în sala de mese. Femeile strânseră farfuriile de la sarmale, piftie și friptură și puseră prăjituri și panetone (cozonacul italienesc specific de Babo Natale și Anul Nou.)
Și distracția continuă până spre dimineață!
A doua zi, s-au trezit mai târziu, după aproape o noapte de distracție, ca să-i facă o primire cum se cuvine lui Moș Crăciun.
Pe la orele prânzului, fiindcă nu era chiar așa de frig, au pregătit masa pe balcon. În afară de cei ai casei, au fost invitați și amicii albanezi de la parter.
Apoi, ziua de Nașterea Domnului a decurs festiv.
Spre seară și-au anunțat vizita Mimmo cu soția și cei doi copii ai săi, fiindcă răceala le mai trecuse.
– Atunci să-i primim cum se cuvine! zise Jean.
Odată cu căderea amurgului, bătu la poartă Mimmo, însoțit de Antonella și cei doi copii ai săi, destul de gălăgioși.
Ca să le facă o surpriză celor mici, îl costumară și de data aceasta pe Mario în Moș Crăciun. La început, cei doi băieți, se cam sfiiră de moș. Cu vorbe amăgitoare, acesta și-i apropie și le făcu mici cadouri. Lui Mimmo, în glumă, îi dădu păpușa blondă de un metru, specificându-i, spre amuzamentul tuturor, că, din păcate, nu i-a găsit una gonflabilă! Mimmo se amuză, în schimb, nevastă-sa, geloasă, strâmbă din nas, negustând gluma. După aceea, moșul plecă, sub pretextul că trebuie să ajungă și la alți copii cuminți, să le ducă daruri și Mario se întoarse după câteva minute, civil.
Mimmo se prinse în sârba oltenească, încercând să prindă pașii. Îi plăcea acest stil de joc. Apoi, albanezii puseră și o melodie de a lor, tot populară. Dar italianul mereu se încurca în pași, ba îl călca pe unul pe picioare, ba se împiedica cu stângul de dreptul, ceea ce producea ilaritate în rândul „horiștilor”.
Atmosfera se mai liniști și, la un pahar de vin și o sărmăluță, discuțiile se aprinseră, predominant în italiană, dar și în română și albaneză.
Femeile nu prea agreau anturajul bărbaților, cu discuții aprinse pe diverse subiecte, mai ales când erau „asezonate” din belșug cu vin italienesc de calitate! Așa că, șușotiră ceva între ele și conspirară împotriva lor. Subtil, îl traseră pe Mario deoparte și-l scoaseră din „scenă”. După câteva minute, în încăpere pătrunse un bătrân gârbovit, într-o geacă albă, cu ditamai cocoașa, cu părul lung (meșă) care, în cădere, se desfășura pe umeri în plete, iar sub nas se înoda o mustață imensă continuată cu o barbă lungă, ce-i ajungea aproape la jumătatea pieptului. Pe cap purta o pălărioară în dungi alb-negre și în mână o bâtă. Cei din jur rămaseră surprinși de această apariție, neștiind ce-i cu arătarea asta aici. Abia când scoase primele sunete, chiar dacă încercă să-și schimbe vocea, bărbații se prinseră cine este în pielea acestui „boșorog” ce părea de peste optzeci de ani. Doar Antonella și copiii întrebau disperați cine-i? Și, pe cât era moșul de gârbovit, pe atât începu să joace ca un flăcău, săltându-și cocoașa cu mândrie, fluturându-și pletele, mustața și barba și folosind bâta drept parteneră!
Dar, ca spectacolul să prindă și mai mult farmec, gazdele își continuară farsele și mai puseră ceva la cale. Lavy îl scoase ușor pe Mimmo din „anturajul” vesel și, în camera vecină, îi dădu cele necesare, spunându-i cum să se echipeze.
După vreo cinci minute, apăru în încăpere o doamnă cu părul lung, despletit, un batic înflorat pe cap, legat la spate, ochelari, o rochie în carouri de roșu, portocaliu și negru, pe care o purtase Art cu o seară înainte. Îi puseseră și un sutien, în care îi băgaseră două portocale mari, făcându-i doi sâni „atrăgători” noii „doamne”.
Moșul cu cocoașă, cum o văzu, alergă spre noua sosită, ținându-se cu o mână de cocoașă, iar cu alta sprijinindu-se în bâtă. Fra puse un CD cu un dans săltăreț și moșul și „străina” începură să danseze, înconjurați de ceilalți. Cocoșatul se tot „da” la prințesa în carouri și-i tot ridica rochia, să-i pipăie „bulanele”. Cu mândrie și ifose, „doamna” îi da peste mână, continuând să danseze și să dea din fund în toate părțile. Apoi, moșul se „crâmpea” cu palmele pe cele două portocale care țineau loc de țâțe și „cucoana”, rușinată, îi da peste mâini, dar continua să danseze lasciv, incitându-l și mai mult pe „cocoșat”. Cei din jur se prăpădeau de râs. Și de data aceasta, Antonella și copiii priviră uimiți la strania apariție și își recunoscu bărbatul, abia când acesta începu să vorbească. În curând soția lui Mimmo se lăsă frapată și antrenată în distracția de acolo.
Astfel, nebuniile inventive ale românilor și albanezilor au creat două seri de pomină, de Crăciun!

Leave a Reply