Triplă lansare de carte la Dublin

Primele 3 cărți tipărite la Itaca Publishing House au avut lansarea sâmbătă, 14 mai 2022, la Carlton Hotel Tyrrelstown, în prezența unui public numeros și pasionat de activitățile culturale pe care Itaca le desfășoară în Irlanda de peste 10 ani. Moderatorul evenimentului a fost Iolanda …

Read More

joi spre miercuri, volum de poezie semnat Dorina Șișu

Reeditarea acestui volum de poezie al Dorinei Șișu reprezintă un eveniment editorial pentru Itaca Publishing House, fiind edificator pentru poezia contemporană modernă, autoarea abordând stilul liber, nonconformist fără a se sluji de cuvinte mari ori trivialități, fără a deborda de scene vulgare (rețetă a unui …

Read More

7 ani

”Dorina Șișu este una din scriitoarele generației mele, ca să zic așa, care lucrează cu evenimente și teme din epoca socialistă dar nu este singura; apar cărți ale celor ce-și reamintesc tinerețea (sau copilăria) din acele vremuri și poate că n-ar trebui să avem pretenția de a le denumi „literatură de sertar”. Dar avem.
Pentru că și recuperările memoriei (indiferent de momentul când sunt expuse publicului) fac parte din vastitatea unei epoci (în cazul nostru – epoca socialistă).”

Ștefan Doru Dăncuș

Read More